Program sediu 8:00-16:30. Tel: +40.237 222 890, Email: office@muzeulvrancei.ro

CALENDAR EVENIMENTE

De Ziua Națională a Lecturii la Muzeul Unirii - 15 februarie 2024

Muzeul Unirii a fost gazda proiectului „O poartă către suflet-lectura”, inițiat de consilierul DJST Vrancea, Orania Zdrîncu, în colaborare cu membrii Asociației Nevăzătorilor din Vrancea. Muzeograful Laura Dinu a prezentat participanților atât expoziția permanentă de la Muzeul Unirii, cât și aspecte din viețile marilor familii boierești din Focșani. Elevii voluntari de la Liceul de Arte „Gheorghe Tattarescu” au citit fragmente din colecția „Istoria pe înțelesul copiilor”. Mulțumim tuturor participanților!

Foto: Octavian Tomescu

No Images found.

Lecție de istorie, 14 februarie - Colegiul Economic „Mihail Kogălniceanu”

Muzeograful Emilia Atanasiu a prezentat elevilor claselor a IX-a H, E și a X-a H din cadrul Colegiului Economic „Mihail Kogălniceanu”, informații despre Regina Maria și contribuția acesteia la promovarea tradițiilor și obiceiurilor românilor, atât în țară, cât și peste hotare.

Activitatea s-a desfășurat în colaborare cu DJST Vrancea, prin consilier Orania Zdrîncu și cu sprijinul profesorilor Gabriela Bocsok, Mihaela Tudor, Lăcrămioara Bădărău, Cătălina Lupu și Gina Niculițov.

« de 3 »

De Dragobete la Muzeul Satului Vrâncean

12 - 16 februarie 2024, între orele 9:00 - 12:00 - Secția de Etnografie din Crângul Petrești

  • Tradiții de Dragobete
  • Ateliere de creație

Relații la telefon: 0741 209 607

Caravana Unirii pe Valea Șușiței

24 ianuarie, ora 09:00

Primăria Soveja, Muzeul Vrancei și Școala Gimnazială din Soveja au organizat prima ediție a Caravanei Unirii, în care au fost parteneri UAT-urile de pe Valea Șușiței: Soveja, Câmpuri, Răcoasa și Străoane. Muzeul Vrancei și Centrul Cultural „Simion Mehedinți” din Soveja au organizat o expoziție temporară dedicată epocii Unirii, vernisată în deschiderea evenimentului. Tricolorul României a mers într-o ceremonie, de la Centrul Cultural din Soveja, pe la toate localitățile de pe Valea Șușiței, unde a fost întâmpinat de autoritățile locale.

« de 16 »

Ziua Culturii Naționale, 15 ianuarie 2024

Luni, 15 ianuarie 2024, ora 10:00
Galeriile de Artă din Focșani
De ziua poetului MIHAI EMINESCU vă așteptăm la Galeriile de Artă din Focșani să celebrăm ZIUA CULTURII NAȚIONALE!

« de 8 »

Zilele Muzeului Vrancei (ediția a III-a), 11-15 decembrie 2023

În perioada 11-15 decembrie 2023 se va desfășura ediția a III-a a Zilelor Muzeului Vrancei. Manifestările vor avea loc la Muzeul Unirii și vor începe luni, 11 decembrie 2023, la ora 11:00, cu vernisajul unei expoziții de fotografie a celebrului Franz KOROSCHETZ, expoziție care va putea fi vizitată până la sfârșitul anului. Vor urma prezentarea volumului biografic „Ioan Roată” și lansarea celui mai recent număr din revista Cronica Vrancei. Miercuri, 13 decembrie, la ora 11:00, va avea loc un „simpozion”, desfășurat în parteneriat cu Colegiul Național „Al. Ioan Cuza”, sub coordonarea prof. Gabriela OBODARIU, Mihaela OPREA și Lămâița ȘERBAN, în care rolul conferențiarilor îl vor avea elevii și profesorii coordonatori. Vineri, 15 decembrie, la ora 11:00, va fi lansat albumul Armament din Colecția Muzeului Vrancei din cele două războaie mondiale, autori: Florin-Daniel MIHAI și Mircea BALICA. Este lucrarea care deschide seria unei colecții de 10 albume aflate în lucru, dintre care amintim pe cel despre geneza Bisericii Neamului de la Mărășești, albume cu cele patru mausolee din județ, cu cele mai valoroase costume populare din fostele județe Putna și Râmnicu Sărat, un album-catalog cu monedă antică și medievală, un album cu patrimoniul viti-vinicol expus în Muzeul Viei și Vinului, un album cu tiparele de caș etc. Toate evenimentele culturale sunt organizate în parteneriat cu instituțiile de învățământ din județ și au o dimensiune pedagogică, elevii fiind implicați (inter-)activ la realizarea acestora, de aici și ora la care sunt programate. Partenerii ediției a III-a a Zilelor Muzeului Vrancei sunt Colegiul Tehnic „Valeriu D. Cotea”, Colegiul Tehnic „Edmond Nicolau”, Colegiul Național „Al. Ioan Cuza”, Colegiul Tehnic „Ion Mincu” și Liceul cu Program Sportiv. Vă așteptăm cu drag!

« de 25 »

Celebrarea Zilei Naționale a României - 29 noiembrie 2023

Consiliul Județean Vrancea și Muzeul Vrancei vă invită la Celebrarea Zilei Naționale a României.

Evenimentul va avea loc în data de 29 noiembrie 2023, ora 12:00, în cadrul Muzeul Unirii.

Relații la nr. de telefon 0237 222 890 și pe email muzeulvrancea@gmail.com

« de 7 »

Rerum Nummorum Mediaevaliorum - 23 noiembre 2023

Comunicat de presă

Pentru a pune în valoare patrimoniul numismatic al județului, Consiliul Județean Vrancea organizează prin Muzeul Vrancei, la Muzeul Unirii, o expoziție cu monedă medievală. Aceasta cuprinde tezaure monetare poloneze, turcești, ungurești, austriece, rusești, germane, olandeze, venețiene și spaniole. Aceste monede acoperă o perioadă cuprinsă între secolele IX-XIX, timp în care, pe acest teritoriu, au fost utilizate, succesiv și, uneori, concomitent, diferite tipuri de monedă. Practic, vizitatori au ocazia rară de a admirea un mileniu de istorie economică și socială grație tezaurelor monetare pe care Muzeul Vrancei le aduce în fața publicului. Aceste tezaure dovedesc existența unei vieți economice importante la Carpații de Curbură, de unde circulația monedei la Est de Carpați. Expoziția este realizată de Aurora-Emilia Apostu și Alex-Marian Cornea de la Muzeul Vrancei. Vernisajul la avea joi, 23 noiembrie, ora 11:00, la Muzeul Unirii din Focșani. Vă așteptăm cu drag!

« de 9 »

Omagierea scriitorului Alexandru Vlahuță 17-18 noiembrie 2023

Comunicat de presă

Scriitorul Alexandru Vlahuță (1858-1919) va fi omagiat pe 17 și 18 noiembrie la Muzeul care îi poartă numele din Satul Dragosloveni, în mijlocul podgoriei fostului Județ Râmnicu-Sărat. Vineri, de la ora 11, momentul va fi organizat de elevii Școlii Gimnaziale „Alexandru Vlahuță” din Focșani, coordonați de prof. Liliana Foarfecă, Valy Țigănuș, Elena Suprovici și bibliotecar Luciana Stoean.  Sâmbătă, de la ora 12, este ziua lansărilor de carte: scriitoarea Mioara Bahna va lansa „Din marmura soclurilor. Laureați ai Premiului Nobel pentru Literatură” (volumul IV), iar scriitorul Constantin Marafet va prezenta lucrarea „Un oraș fără ferestre”, ambele titluri publicate de Editura Junimea. La momentul de sâmbătă vor participa Cenaclul „Dimitrie Dăscălescu” din Focșani, elevii Centrului Cultural „Cuza” al Colegiului Național „Al. I. Cuza”, coordonați de prof. Ionuț Țandără și parohiile Dragosloveni, Cândești, Dumbrăveni și Gugești I și II. Vă așteptăm la Muzeul Memorial de la Dragosloveni, pe urmele pașilor scriitorului, să aflați povestea vieții sale și cele mai recente lucrări ale scriitorilor râmniceni!

Simpozionul VICTOR SLĂVESCU (1891 - 1977)

Comunicat de presă

Consiliul Județean Vrancea organizează, prin Muzeul Vrancei, simpozionul VICTOR SLĂVESCU (1891-1977), un eveniment din seria proiectelor despre recuperarea istoriei recente. Economist de talie europeană și biograf al primilor economiști români, om politic și ministru, universitar și membru al Academiei Române, deținut politic la Sighet și autorul unei opere fără egal în domeniul economiei și finanțelor românești, Victor Slăvescu este unul dintre titanii gândirii economice europene. Despre viața și opera sa vor susține intervenții Georgeta FILITTI, membru al Academiei Române, conf. univ. dr Ion VOROVENCI de la Academia de Studii Economice, Mihai GHYKA, unul dintre puținii filantropi din domeniul culturii, visiting professor la Universitatea București și Romeo-Valentin Muscă, managerul Muzeului Vrancei. Simpozionul va începe la ora 10:00, iar la ora 12:00 va avea loc o ceremonie religioasă la mormântul familiei Slăvescu de la Biserica Sfinții Voievozi din Comuna Cotești. Cei care doresc să întâlnească partea luminoasă a României interbelice, dimensiunea intelectuală a demnitarilor din acea epocă, sunt invitați să participe la simpozion pentru a-i asculta pe conferențiarii care l-au cunoscut și au trăit în prejma omului de stat Victor SLĂVESCU.

« de 10 »

Salonul de Grafică Satirică - 27-29 octombrie 2023

Comunicat de presă

Consiliul Județean Vrancea, prin Muzeul Vrancei, organizează în perioada 27-29 octombrie 2023 Salonul de Grafică Satirică MILCOVERITAS. După o perioadă în care manifestarea a fost abandonată de instituțiile de cultură din Focșani, aceasta s-a „refugiat” la Casa de Cultură din Odobești între 2015-2020, iar din acest an revine în Municipiul Focșani, locul unde a fost înființată de Nicolae Sava și Constantin Pavel în 1979. La ediția 2023 vor fi expuse 70 de lucrări semnate de 16 graficieni consacrați: Liviu Stănilă, Mihai Boboc, George Licurici, Silviu Bartis, Pamfil Horodnic, Ștefan Alexandrescu, Cornel Chiorean, Cristinel Vecerdea, Valeriu Kurtu, Pascal Gelu, Sergiu Fărcășanu, Alexander Dubovsky, Gabriel Rusu, Radu Clețiu, Leonte Năstase și, desigur, Constantin Pavel, curatorul evenimentului. Din 2024, Salonul de Grafică va avea o expoziție permanentă în Muzeul Viei și Vinului din Orașul Unirii, cu lucrări semnate de participanții la acest eveniment cultural, Focșanii alăturându-se localităților din țară, unde există adevărate muzee cu lucrări de grafică satirică. Vernisajul va avea loc vineri, 27 octombrie, la ora 12, în Foyerul Muzeului Vrancei (fostul Palat de Justiție), din str. Cuza Vodă, nr. 8. Expoziția poate fi vizitată în perioada 27-29 octombrie, între orele 10-18, intrarea fiind gratuită. Cei care doresc să descopere câștigătorii acestei ediții și să obțină autografe pe catalogul expoziției sunt rugați să participe la vernisaj!

« de 6 »

Centenarul Mausoleului Eroilor de la Soveja, 16 septembrie 2023

Comunicat de presă

Consiliul Județean Vrancea, Primăria Soveja, Muzeul Vrancei și Asociația „Monumente în Vrancea” organizează sâmbătă, 16 septembrie 2023, Centenarul Mausoleului Eroilor de la Soveja. Evenimentul are loc de Zilele Europene ale Patrimoniului și se desfășoară în același timp cu tradiționalul „maraton” ciclist de promovare a memorialelor vrancene, Mausolee pe bicicletă. După ce pe 6 august 1923 a fost pusă piatra de temelie a Bisericii Neamului de la Mărășești, pe 27 septembrie 1923 s-a desfășurat ceremonia religioasă de punere a pietrei de temelie a Mausoleului Eroilor de la Soveja, în prezența episcopului Lucian Triteanu al Episcopiei Romanului și a demnitarilor vremii în frunte cu generalul Arthur Văitoianu. Manifestarile dedicate Centenarului vor începe la ora 14:45 cu deschiderea oficială, un scurt istoric al memorialului, un memento despre ctitori, vernisajul unei expoziții foto-documentare, prezentarea proiectului Mausolee pe biclicletă, iar de la ora 15:15 se dă startul momentelor cultural-artistice, cu „Buciumașii” din Spulber, Corul Parohiei Irești, formațiile artistice ale Școlii Gimnaziale din Soveja și un recital surpriză, pregătit de organizatori. Vă așteptăm să ascultați povestea memorialului de la Soveja!

« de 10 »

Zilele Satului Vrâncean - Ediția 2023

Comunicat de presă

Consiliul Județean Vrancea, prin Muzeul Vrancei, organizează ediția a treia a Zilelor Satului Vrâncean. Ediția din 2023 marchează începutul proiectelor de restaurare a instalațiilor tehnice și de construire a unei biserici de lemn, prin care se dorește transformarea colecției de arhitectură tradițională într-un adevărat Muzeu al Satului Vrâncean. Duminică, 10 septembrie, la ora 13:00, la Secția de Etnografie din Crângul Petrești, se va da startul acestor proiecte. Sărbătoarea satului vrâncean aduce împreună cele mai renumite ansambluri și formații din toate zonele etnografice ale Vrancei, într-un „maraton” al recitalurilor, în care puteți admira simplitatea și în același timp sublimul sufletului românesc. Pe parcursul după amiezii, casele tradiționale din Muzeul Satului Vrâncean găzduiesc, în premieră, expoziții de costume populare, realizate în parteneriat cu Șezătoarele din Vrancea, sub coodonarea cunoscutului artist popular Nelu Dumitrescu din Tichiriș. Nu putea lipsi lecția de olărit oferită de ultimul olar în activitate, Dorel Fecioraș din Irești-Vidra, despre celebra ceramică de Irești. Vă așteptăm, dragi iubitori ai tradițiilor, să vă bucurați de frumusețea artei tradiționale!

« de 73 »

Consiliul Județean Vrancea organizează prin Muzeul Vrancei o masă rotundă în memoria profesorului Nicolae Spănțulescu din Comuna Dumbrăveni, autor al monografiei comunei și colaborator al revistei Cronica Vrancei. Evenimentul va avea loc sâmbătă 2 septembrie 2023, începând cu ora 16:00, la Muzeul Memorial „Alexandru Vlahuță” din Dragosloveni, cu ocazia proiectului național „Noaptea Muzeelor la Sate”. Activitatea este realizată cu sprijinul familiei Spănțulescu și al partenerilor Muzeului Vrancei: Primăria Comunei Dumbrăveni, Școala Gimnazială „Duiliu Zamfirescu” din Dumbrăveni, Parohiile Dumbrăveni, Dragosloveni și Cândești.

Vă așteptăm să participați la acest moment special, în care membrii comunității își vor aminti cu respect și admirație de contribuția semnificativă a profesorului Spănțulescu la cultura și educația locală!

Noaptea Muzeelor la Sate – 2 septembrie 2023

Vă așteptăm să descoperiți poveștile muzeelor de la sate, sâmbătă 2 septembrie 2023, între orele 16 și 22, când vor fi deschise pentru vizitare Muzeul Satului Vrâncean din Crângul Petrești, Muzeul Țării Vrancei din Vidra, Casa Memorială ,,Ion Roată" din Câmpuri, Muzeul Memorial ,,Alexandru Vlahuță" de la Dragosloveni  și Mausoleele Eroilor din Mărăști și Soveja!

Intrarea este liberă. Vă așteptăm cu drag!

Zilele portului popular vrâncean

Zilele portului popular vrâncean

Miercuri, 21 iunie 2023, ora 11
Galeriile de artă din Focșani

Comunicat de presă

Consiliul Județean Vrancea organizează prin Muzeul Vrancei, în perioada 21-25 iunie 2023, ediția a III-a a Zilelor Portului Popular Vrâncean. Manifestarea a început în 2021, cu sprijinul „Șezătoare” București și consilierea expertului în domeniul portului popular vrâncean, Nelu Dumitrescu din Tichiriș. Pentru prima dată, în 2021, a fost adusă în fața publicului cea mai bogată colecție de cămăși de Vrancea din România. În 2022 au fost expuse, în premieră, peste 300 de bete și brâie de Vrancea, printre care modele unicat, păstrate doar în patrimoniul Muzeului. La ediția din acest an va fi prezentată iubitorilor culturii tradiționale, pe lângă costumele populare de Vrancea, o impresionantă colecție de lăzi de zestre din patrimoniul Județului Vrancea. De această dată, evenimentul se va desfășura la Galeriile de Artă din centrul Municipiului Focșani; expoziția va fi deschisă între orele 12:00 și 20:00, intrarea gratuită.

Vă așteptăm, dragi vrânceni, să admirați costumele populare vrâncene și lăzile de zestre, în care fiecare mireasă își ducea la casa mirelui lucrurile cele mai de preț! Confecționată în familie sau comandată la un meșter lemnar, lada de zestre nu era doar un obiect de mobilier, ci avea o întreagă simbolistică, despre care veți afla la vernisajul expoziției, miercuri, 21 iunie, la ora 11:00.

« de 47 »

Lansare de carte

Joi, 18 mai 2023, ora 10
Casa memorială "Ioan Roată"

Lansare de carte

 

 COMUNICAT DE PRESĂ

Consiliul Județean Vrancea organizează prin Muzeul Vrancei, joi 18 mai 2023, la ora 10:00, la Casa Memorială „Ioan Roată” din Câmpuri, lansarea volumului „Ioan Roată. Țăranul care a votat Unirea în Divanul ad-hoc al Moldovei”.

Realizată de muzeografii Corina Duca și Laura Dinu, lucrarea este prima biografie a celui mai cunoscut țăran din istoria modernă a românilor. Volumul prezintă viața unui om care a trăit în două lumi.

S-a născut în 1806, într-o familie de țărani clăcași, din Satul Gura Văii de pe Moșia Câmpuri, proprietatea celebrei familii Dăscălescu din Focșanii Moldovei. Viața i s-a schimbat brusc atunci când a fost ales, în vara anului 1857, deputat, în Divanul ad-hoc al Moldovei. La Iași, Ioan Roată s-a numărat printre inițiatorii Jalbei țăranilor, document care a băgat spaima în politicieni, pentru că era o radiografie a suferinței țăranilor, un atac deschis la privilegiile boierilor și un manifest prin care țăranii cereau drepturi egale cu proprietarii moșiilor. Jalba nu a trecut la vot, în favoarea jalbei votând doar țăranii. De aici și până la arestarea sa la Iași nu a fost decât un pas, acest lucru întâmplându-se la început de ianuarie 1858; motivul: agitație publică. Și așa a fost adus Ioan Roată la Focșani sub escortă și trimis acasă pe Moșia Câmpuri.

Pe 5 și 24 ianuarie 1859, la Iași și București, deputații l-au votat pe colonelul Al. Ioan Cuza, domn al românilor, realizând Unirea. Ioan Roată a rămas cu ștampila Divanului și amintirea participării la lucrările din Iași, căci, în plan local, tot arendașii și micii proprietari făceau jocurile. Țăranul deputat a fost omis la împroprietăriri încât, în 1880, prefectul de Putna îl ruga pe Mihail Kogălniceanu să obțină un ajutor din Fondul milelor pentru a-i cumpăra o pereche de boi. În acei ani nu se inventaseră pensiile speciale, iar singura avere a fostului deputat Ioan Roată erau brațele sale. A plecat la ceruri resemnat în 1882, la fel de sărac, fără pământ, pe vremea regelui Carol I, căci între timp România devenise Regat.

Intrarea sa în legendă se datorează scriitorului Ion Creangă, autorul care a făcut dintr-un țăran clăcaș un personaj de poveste. Vă așteptăm la Casa Memorială „Ioan Roată” din Câmpuri să vă spunem povestea celui mai cunoscut țăran din epoca Unirii!

« de 17 »

Centenarul Eroului Necunoscut

Duminică, 14 mai 2023

« de 20 »

Generalul Constantin Christescu

Marți, 9 mai, ora 13
Mausoleul Eroilor Mărășești
Muzeul Armelor

Un secol de la trecerea în eternitate a generalului Constantin Christescu, unul dintre strategii Bătăliei de la Mărășești. Un act de reparație morală postmortem.

Comunicat de presă

5 mai 2023

Consiliul Județean Vrancea organizează prin Muzeul Vrancei, marți 9 mai 2023, la Muzeul Luptelor de la Mausoleul Eroilor din Mărășești, un eveniment dedicat memoriei generalului Constantin CHRISTESCU (1866-1923), cu ocazia împlinirii unui secol de la trecerea sa în eternitate. Acesta s-a numărat printre marii comandanți militari din Primul Război Mondial, fiind unul dintre strategii Bătăliei de la Mărășești.

Evenimentul este prima etapă dintr-un proiect prin care se urmărește reconstituirea rolului jucat de generalul Christescu în pregătirea și în luptele din Războiul de Reîntregire. În același timp manifestarea este o reparație morală pe care suntem obligați să o facem memoriei generalului Constantin Christescu, ale cărui oseminte, din considerente subiective, nu au fost înhumate în sarcofagul pregătit la Mausoleul Eroilor din Mărășești. Scopul proiectului este realizarea unui bust al generalului și aducerea osemintelor la Mausoleul Eroilor, pentru a completa galeria comandanților  militari care veghează câmpul de luptă de la Mărășești.

Manifestarea va începe la ora 13:00 și este organizată în parteneriat cu Liceul Tehnologic „Eremia Grigorescu” din Mărășești.

« de 16 »

 

Viața pe front – Poezii și scrisori

Viața pe front
Poezii și scrisori

Activitate desfășurată în instituțiile de învățământ din Municipiul Focșani

24-28 aprilie 2023

Relații la nr. de telefon: 0237222890 / 0768864685 și pe e-mail: muzeulvrancea@gmail.com

Tradiții pascale la români

Atelier de încondeiat ouă

3-6 Aprilie 2023
Secția de Etnografie din Crângul Petrești

Relații la telefon: 0237222890 / 0741209607 si pe email: muzeulvrancea@gmail.com

Viața de zi cu zi în spatele frontului Primului Război Mondial

Viața de zi cu zi în spatele frontului Primului Război Mondial

Perioada de desfășurare: 1 aprilie - 31 mai 2023
Locația: Mausoleul Eroilor din Focșani - Bulevardul București, nr. 9 bis
Program de vizitare: marți-duminică 9:00-16:00
Relații la telefon: 0237222890 / 0786527933 si pe email: muzeulvrancea@gmail.com

 

„Lista Roșie” a păsărilor din România

Secția de Științe ale Naturii
"Lista Roșie" a păsărilor din România

aprilie-octombrie 2023

În perioada 1 aprilie - 31 octombrie 2023 vor fi expuse într-o foto-expoziție, imagini cu principalele specii de păsări aflate în diferite stadii de protecție, conform legislației din România.

Program de vizitare: marți-duminică 9:00-16:00
Str. Republicii, nr. 9, Focșani

„Istoria pe înțelesul copiilor”

„Istoria pe înțelesul copiilor”

Vineri, 31 martie, ora 10:00

Galeriile de Artă din Focșani

Consiliul Județean Vrancea, prin Muzeul Vrancei, prefațează Ziua Internațională a cărții pentru copii, printr-un eveniment în premieră pe plan local: lansarea colecției de „cărți”, Istoria pe înțelesul copiilor. Primele cinci „cărți” (20 de pagini, color) sunt dedicate celor mai cunoscute personaje din istoria locului: Măriuca Zaharia, Ecaterina Teodoroiu, Grigore Ignat, Ion Roată și Gabriel Pruncu. Lucrările se adresează elevilor din clasele I-IV și au fost redactate într-un vocabular, așa cum o anunță titlul colecției, „pe înțelesul copiilor”.
Vă așteptăm cu drag!

Ziua Deținuților Politici Anticomuniști din România

COMUNICAT DE PRESĂ

 

Consiliul Județean Vrancea organizează prin Muzeul Vrancei, joi, 9 martie a.c., de Ziua Deținuților Politici Anticomuniști din România, un eveniment dedicat celor care din 1945 până în 1989 au suferit persecuțiile regimului comunist.

 

În cadrul evenimentului vor fi prezentate cele mai importante momente ale rezistenței anticomuniste din Județul Vrancea: revoltele împotriva colectivizării ale țăranilor din Răstoaca, Vadu Roșca și Suraia; revolta din 1950, organizată în satele de munte ale Țării Vrancei, precum și luptele duse de rezistența anticomunistă din localitățile de pe Valea Râmnicului, dar și pe Valea Zăbrăuțiului și din zona Orașului Panciu.

De asemenea, va fi adusă în actualitate revolta monahilor de la Mănăstirea Sihastru din 1955 și persecuțiile regimului împotriva Bisericii. Un asemenea eveniment nu se poate desfășura fără amintirea personalității primului președinte al Asociației Foștilor Deținuți Politici din România, Constantin Ticu Dumitrescu (1928-2008).

Organizatorii vor aduce în discuție proiectul unui memorial al rezistenței anticomuniste din Vrancea, pe care Consiliul Județean intenționează să-l amenajeze într-una din clădirile Muzeului Vrancei.

Manifestarea este organizată în parteneriat cu Asociația Foștilor Deținuți Politici din România, Filiala Vrancea, se va desfășura la Galeriile de Artă din Focșani și va începe la ora 11:00.

„Eroul lunii” – Mausoleul Eroilor Focșani

„Eroul lunii” - Mausoleul Eroilor Focșani

Muzeul Vrancei vă invită începând din luna martie și până în decembrie să descoperiți povestea eroilor din Războiul pentru Întregirea Neamului:

  • Martie - soțiile eroilor din grupul de rezistență din Vidra: Clemansa Chilian, Ioana Cotea, Profira Macovei și Ioana Săcăluș
  • Aprilie - Vasile Chilian
  • Mai - Ecaterina Teodoroiu
  • Iunie - Măriuca Zaharia
  • Iulie - Ioan Coravu
  • August - Gabirel Pruncu
  • Septembrie - Grigore Ignat
  • Octombrie - Roger Nanu
  • Noiembrie - Gheorghe Donici
  • Decembrie - Ion Grămadă

Locație: Mausoleul Eroilor din Focșani, bld. București, nr. 9 bis
Program de vizitare: marți - duminică, 9-16
Relații la nr. de telefon: 0237 615 728 / 0786 527 933 și pe e-mail: office@muzeulvrancei.ro

Mărțisor – tradiție și simbol

Mărțisor - tradiție și simbol

În perioada 27 februarie – 8 martie, Muzeul Vrancei organizează la Secția de Etnografie din Crângul Petrești, un atelier de confecționat mărțișoare, dedicat copiilor, sub coordonarea muzeografilor Secției.
Dacă doriți să descoperiți tradițiile românești legate de sărbătoarea mărţişorului și să petreceți timp frumos, confecționând mărțișoare și felicitări pentru cei dragi, vă așteptăm la muzeu!

Unirea Principatelor Române

UNIREA PRINCIPATELOR ROMÂNE

MUZEUL UNIRII
Str. Republicii nr. 30, marți 24 ianuarie 2023, ora 10:30

Simpozionul Contribuția Franței la înfăptuirea Unirii Principatelor Române de la 24 ianuarie 1859

Relații la nr. de telefon 0237 222 890 și pe e-mail: muzeulvrancea@gmail.com

Ziua Culturii Naționale

COMUNICAT DE PRESĂ

ZIUA CULTURII NATIONALE

Consiliul Județean Vrancea organizează luni, 16 ianuarie 2023, la ora 17:00, la Galeriile de Artă din Focșani, prin Biblioteca Județeană „Duiliu Zamfirescu”, Centrul Cultural Vrancea și Muzeul Vrancei, un moment cultural dedicat Zilei Culturii Naționale.

Cu această ocazie, Muzeul Vrancei va expune, pentru prima dată, lucrări de artă din patrimoniul instituției, Biblioteca Județeană va fi prezentă cu expoziția de documente „Academicieni vrânceni în cultura națională”, cu o parte din opera poetului Mihai Eminescu în colecțiile Bibliotecii Județene și cu scrisorile lui Nicolae Labiș către Hristache Lungu, iar Centrul Cultural va oferi un minirecital din compozitori români, cu ajutorul elevilor care urmează cursurile de pian.

Cu prilejul Zilei Culturii Naționale, Consiliul Județean Vrancea va lansa o invitație publică pentru asociațiile și fundațiile culturale, către oamenii de cultură, în vederea elaborării unei strategii culturale a Județului Vrancea, o strategie care să pornească de la beneficiarii acțiunilor culturale și de la oamenii de cultură, care cunosc cel mai bine patrimoniul cultural.

Ziua Culturii Naționale este, așa cum a aprobat Parlamentul României în 2010, momentul ideal pentru „organizarea de manifestări culturale și de acțiuni social-culturale”, dar, înainte de toate, este ziua de naștere a Poetului Național Mihai Eminescu. De aceea a fost aleasă ziua de 15 ianuarie și nu o zi oarecare.

Vă invităm să celebrăm împreună Ziua Culturii Naționale, ziua de naștere a poetului care întruchipează cel mai bine destinul culturii române.

 

 

Masă rotundă despre evenimentele din decembrie 1989

COMUNICAT DE PRESĂ (19 decembrie)

21 decembrie 2022, de la ora 14:00 - Muzeul Unirii

Consiliul Județean Vrancea organizează prin Muzeul Vrancei, miercuri, 21 decembrie 2022, de la ora 14:00, la Muzeul Unirii, o masă rotundă despre evenimentele din decembrie 1989. Pe de o parte, pentru a comemora eroii din acel decembrie încă neelucidat, iar pe de altă parte pentru a lansa invitația privind constituirea unui fond cu documente și mărturii din partea participanților la evenimentele care s-au petrecut în decembrie 1989, la Focșani și în celelalte localități din județ. Scopul este ca pe baza acestor informații să poată fi întocmit un istoric al Revoluției din decembrie 1989 din Județul Vrancea, în care să se regăsească mărturiile tuturor celor care au participat direct la schimbarea regimului. De asemenea, nu vor fi neglijate mărturiile celor care s-au transformat peste noapte, din propagandiștii ideologiei marxist-leniniste în liderii democrați, afirmați din 1990. Invităm la această manifestare pe membrii asociațiilor revoluționarilor din Vrancea, pe cei care au participat la evenimentele din decembrie 1989 și pe toți cei care doresc să se implice în acest proiect, cu documente și mărturii, pentru a lăsa posterității o imagine cât mai fidelă realității trăite în decembrie 1989, în Focșani și în celelalte localități din Vrancea.
Veșnică odihnă eroilor vrânceni din decembrie 1989: Dorinel GHINEA, Jim SILVESTRU, Nicolae VOICU, Dumitru MILEA, Florin CREŢU, Marin CATANĂ, Gabi DĂNĂILĂ, Vasile APOSTOLIE, Valentin BURUIANĂ, Dumitru BUDESCU!

Zilele Muzeului Vrancei

COMUNICAT DE PRESĂ

22-24 noiembrie - ZILELE MUZEULUI VRANCEI

Consiliul Județean Vrancea, prin Muzeul Vrancei, organizează în perioada 22-24 noiembrie a.c., ediția a doua a Zilelor Muzeului Vrancei, un eveniment dedicat promovării istoriei, culturii și personalităților născute în Vrancea.

Marți, 22 noiembrie, de la ora 11:00, la Muzeul Unirii va fi prezentat primul mare eveniment european desfășurat la Focșani: Congresul de pace din 1772, dintre Imperiul Otoman și Imperiul Țarist, cu medierea ambasadorilor Austriei și Prusiei. Cu acea ocazie, delegațiile boierilor moldoveni și munteni, împreună cu clerul, au adresat mai multe memorii diplomaților occidentali și contelui Orlov – reprezentantul Rusiei, cerând scoaterea Țărilor Române din sfera de influență otomană și unirea celor două principate. Moment istoric inexistent în istoriografia românească și complet ignorat pe plan local, Congresul de la Focșani din 1772 a adus în prim planul agendei Marilor Puteri, problema românilor și a făcut ca în cancelariile occidentale să se vorbească și despre Focșani.

Miercuri, 23 noiembrie 2022, la ora 11 va fi redeschis Muzeul din Adjud. Închis în 2020 pentru modernizarea clădirii în care funcționează, punctul muzeal adjudean oferă vizitatorilor interesante descoperiri arheologice, documente și informații din Județul Vrancea, dar în mod particular din Adjud, Adjudu Vechi, Șișcani, Domnești Sat, de pe Valea Domoșiței și de pe malul stâng al Siretului, din Lespezi, Homocea și Ploscuțeni. Două săli sunt rezervate colecțiilor de floră și faună din Lunca Siretului și din zona montană a fostului Ținut al Adjudului. Cu ocazia redeschiderii va fi omagiat post-mortem savantul Sava Athanasiu, unul dintre cele mai importante nume ale geologiei europene, născut în Satul Ruginești de pe Valea Domoșiței.

Joi, 24 noiembrie, de la ora 11:00, la Muzeul Unirii va fi vernisată expoziția de fotografie, documente și obiecte aparținând arhitectului Ion Mincu, expoziție care se va transforma într-un album al familiei Mincu. În cadrul aceluiași eveniment va fi lansat numărul XXIII al Revistei Cronica Vrancei, serie nouă unde, alături de muzeografii instituției, publică prof. Mihail Adafinei, prof. Valerică Tomulescu, prof. Camelia Sandu și prof. Ionel Budescu. Zilele Muzeului Vrancei, ediția a doua, se vor încheia cu elogierea profesorului Anghelie Bardan, care a înființat primul muzeu de științe ale naturii din Județul Putna, la Școala din Jariștea, în 1920. Această colecție a stat la baza Muzeului de Științe ale Naturii din Focșani, fondat în 1932, instituție care sărbătorește în acest an nouă decenii. Cei prezenți la eveniment vor avea prilejul să descopere numele și opera principalilor muzeografi care au făcut faima instituției focșănene, grație informațiilor extrase din volumul „Muzeul de Științele Naturii din Focșani – 90”, ce urmează să fie lansat anul următor, la redeschiderea spațiului muzeal din Casa Tatovici.

Vă așteptăm cu drag!

 

Redeschiderea Muzeului din Adjud


COMUNICAT DE PRESĂ

16 noiembrie 2022

Consiliul Județean Vrancea, Primăria Municipiului Adjud și Muzeul Vrancei vă invită, miercuri, 23 noiembrie 2022, ora 11, la redeschiderea Muzeului din Adjud. Amenajat în clădirea Bibliotecii Municipale „Elena Lahovary” din parcul central, Muzeul cuprinde descoperiri arheologice, documente și informații din Adjud și din localitățile care au aparținut fostului Ținut al Adjudului, dar și din fostul Ținut al Tecuciului, astăzi parte componentă a Județului Vrancea. Alături de obiecte descoperite în Adjud, Adjudu Vechi, Șișcani și Domnești Sat, muzeul adăpostește importante piese descoperite pe fascinanta Vale a Domoșiței, la Văleni, Viișoara, Ruginești, Anghelești, dar și pe malul stâng al Siretului, în Satul Lespezi.

Punctul muzeal din Adjud cuprinde și o bogată colecție de floră și faună din Lunca Siretului și din zona montană, organizată pedagogic, pentru a servi ca material didactic instituțiilor de învățământ. Nu în ultimul rând, spațiul a fost gândit ca o introducere în istoria locului, o carte de vizită pentru cei care doresc să înțeleagă trecutul și prezentul arealului geografic din Nordul Județului Vrancea. Din acest punct de vedere, muzeul a rezervat un loc savantului Sava Athanasiu, născut în Satul Ruginești, crescut în Satul Văleni și ajuns unul dintre cei mai mari geologi ai lumii. Dacă familia Giurescu a dat trei academicieni, în trei generații succesive, familia Athanasiu din Ruginești a dat 3 academicieni în două generații: Sava Athanasiu și doi dintre fii săi, Ion și George, geologi la rândul lor, au fost membrii ai Academiei Române, caz rarisim în istoria Academiei.

Punctul muzeal care se va deschide miercuri este doar începutul transformării Muzeului din Adjud, căruia i se va adăuga o filială cu specific etnografic în Adjudu Vechi.

Vă așteptăm cu drag!

250 de ani de la Congresul de Pace de la Focsani (1772-2022)

COMUNICAT DE PRESĂ

17 noiembrie 2022

250 DE ANI DE LA CONGRESUL DE LA FOCȘANI

Consiliul Județean Vrancea, prin Muzeul Vrancei, organizează marți 22 noiembrie, ora 11, la Muzeul Unirii din Focșani un eveniment dedicat aniversării unui sfert de mileniu de la momentul când românii din Moldova și Muntenia au cerut ambasadorilor Prusiei și Austriei prezenți la Congresul de la Focșani unirea și ieșirea de sub dominația Imperiului Otoman.

Acum două secole și jumătate, între 27 iulie și 24 august 1772, pe Moșia Golești a egumenului Mănăstirii Sfântul Ioan Botezătorul, a avut loc primul mare eveniment care a adus în prim plan cele două orașe de pe Milcov: Focșanii Moldovei și Focșanii Munteniei. În urma războiului ruso-turc, început în 1768, Imperiul Otoman și Imperiul Țarist au organizat un congres de pace pe frontiera celor două țări române, la Focșani sosind delegațiile Porții și ale Rusiei, iar ca mediatori, ambasadorii Prusiei și ai Austriei. Profitând de prezența occidentalilor, delegațiile boierilor moldoveni și munteni, împreună cu clerul, au adresat mai multe memorii ambasadorilor și contelui Orlov – reprezentantul Rusiei, cerând scoaterea Țărilor Române din sfera de influență otomană și unirea celor două principate. Era pentru prima data când dregătorii din cele două țări încercau o soluție politică de unire a principatelor, soluție care se va realiza abia în 1859.

Vă așteptăm la Muzeul Unirii din Focșani să descoperiți contextul evenimentului, oamenii timpului, situația geopolitică de ieri, dar și de azi, și mai ales să aflați suferințele românilor cauzate de războaiele ruso-turce, care au distrus satele, târgurile și așezămintele monahale.

 

Centenarul Încoronării – Muzeul Unirii din Focșani

Muzeul Unirii din Focșani
Centenarul Încoronării

14 octombrie 2022, ora 13:00

Vă invităm la Muzeul Unirii să celebrăm un secol de la Încoronarea de la Alba Iulia, din 15 octombrie 1922.

Evenimentul este organizat în parteneriat cu Colegiul Național „Al. Ioan Cuza” din Focșani

Galeriile de Artă – Muzeul Țării Vrancei din Vidra

Galeriile de Artă - Muzeul Țării Vrancei din Vidra

Sâmbătă, 1 octombrie 2022, ora 13:00

Lansare de carte: Toader Răduță, „Șoptiri în amurg” și „Coviltirul cu zâne”

În cadrul proiectului „Se întorc vrâncenii acasă”, Muzeul Vrancei vă invită la Galeriile de Artă din Vidra pentru a descoperi un poet și poemele sale: Toader Răduță „Șoptiri în amurg” și „Coviltirul cu zâne”. Cele două volume au apărut la Editura „Salonul literar” și vor fi prezentate de scriitorul Culita Ioan Usurelu

Zilele Satului Vrâncean

Zilele Satului Vrâncean

Ediția a II-a, 1-8 Septembrie 2022

Comunicat de presă

Consiliul Județean Vrancea organizează, prin Muzeul Vrancei, în perioada 1-8 septembrie, ediția a doua a ZILELOR SATULUI VRÂNCEAN, manifestare de promovare a culturii, arhitecturii și artei tradiționale vrâncene. Iată programul acestei ediții:

Joi, 1 septembrie, ora 10:00

CERAMICA DE IREȘTI, BRANDUL VRANCEI ARHAICE

Vernisaj expoziție de ceramică / Atelier de olărit
Parteneri: Biblioteca de Weekend și Liceul „Simion Mehedinți” din Vidra
Locul desfășurării: Muzeul Țării Vrancei din Vidra

Vineri, 2 septembrie, ora 11:00

MEMENTO ALEXANDRU VLAHUȚĂ (1858-1919)

Parteneri: Asociațiile scriitorilor vrânceni
Biblioteca Municipală „Stroe S. Belloescu" din Bârlad,
Cenaclul literar „Alexandru Vlahuță” din Bârlad și Academia Bârlădeană
Locul desfășurării: Muzeul Memorial „Alexandru Vlahuţă” din Dragosloveni

Sâmbătă, 3 septembrie, ora 16:00

SE ÎNTORC VRÂNCENII ACASĂ

Vernisajul expoziției de acuarelă a pictorului NICUȘOR C. MÎȚU
Prezintă criticul de artă Roxana BĂRBULESCU
Locul desfășurării: Muzeul Țării Vrancei din Comuna Vidra

Marți, 6 și miercuri, 7 septembrie, între orele 9-16

PORȚI DESCHISE

Intrarea gratuită la obiectivele muzeale: Secția de Etnografie din Crângul Petreşti, Muzeul Țării Vrancei din Vidra, Casa Memorială „Ion Roată” din Câmpuri și Muzeul Memorial „Alexandru Vlahuță” din Dragosloveni

Joi, 8 septembrie, între orele 12 și 16

ELOGIU SATULUI VRÂNCEAN

Cu participarea administrațiilor locale, a ansamblurilor, a artiştilor și a creatorilor populari din comunele cu locuințe tradiționale și instalaţii tehnice la Muzeul Satului Vrâncean. Vor participa: Ansamblul „Comoara Vrancei” din Năruja, Ansamblul „Chipărușul” din Nereju, Ansamblul „Sânzienele” din Dumitrești, Ansamblul „Brâul de la Jitia”, Grupul de elevi de la Școala Gimnazială din Jariștea, Formația „Mugurașii” din Chiojdeni, Grupul de copii din Andreiașu de Jos, Formația de dansuri „Poarta Vrancei” din Vidra, Grupul de elevi de la Școala Gimnazială din Biliești, Ansamblul „Rapsodia Vultureană” din Vulturu, Ansamblul „Mocăneii” al Centrului Cultural „Simion Mehedinți” din Soveja, Formația „Buciumașii” din Spulber, Formația „Nistoreanca”, creatori populari, sculptori și colecționari de costume populare.

TÂRG DE SFÂNTA MARIE

Târg de produse tradiționale, cu participarea Asociației producătorilor și păstrătorilor de tradiții din Vrancea

Degustare de vinuri la HANUL ODOBEȘTI

Vă așteptăm, dragi vrânceni, să descoperiți frumusețea culturii tradiționale din satele fostelor Județe Putna și Râmnicu Sărat, foclorul autentic, arhitectura tradițională și dansul popular din principalele zone etnografice ale UAT Județul Vrancea!  Nu în ultimul rând, să marcăm simbolic locul unde va fi construită Biserica de lemn din Muzeul Satului Vrâncean. Intrarea este liberă!

Film la Mausoleul Eroilor Focșani

Film la Mausoleul Eroilor Focșani

Dată eveniment: 2, 5, 9 și 13 august 2022

Comunicat de presă

Consiliul Județean Vrancea, prin Muzeul Vrancei, va derula la Mausoleul Eroilor din cartierul Focșani Sud, în perioada 2-13 august, proiectul „La început au fost ei, Eroii”, prin care se urmărește promovarea istoriei, punerea în valoare a memorialului ridicat între 1925-1940 și o mai bună relaționare a instituției muzeale cu comunitatea în mijlocul căreia își desfășoară activitatea. Cei mai mulți dintre cei care locuiesc în cartierul Focșani Sud nu-și imaginează că acum un secol acest spațiu era un câmp, iar teritoriul unde se află astăzi cartierul se găsea în afara localității. Singurele construcții erau clădirile unităților militare, situate în apropiere, însă pe teritoriul pe care a fost construit Mausoleul nu se aflau construcții. Luptele care au avut loc în timpul Primului Război Mondial (1916-1918) la Focșani și împrejurimi s-au soldat cu mii de morți din rândul tuturor părților aflate în conflict, înhumați în grabă în diferite cimitire parohiale, în curțile bisericilor și în gropi comune. După război, germanii au construit Cimitirul german de lângă Biserica „Sf. Mina”, iar noi, românii, Mausoleul Eroilor din cartierul Focșani Sud. Începând cu 1931, eroii îngropați în diferite locuri din Focșani și localitățile vecine au fost reînhumați în criptele Mausoleului din Focșani, la acea data singura construcție din acel perimetru. „La început au fost ei, Eroii”, vrea să spună că istoria cartierului a început cu Mausoleul Eroilor și cetățenii care locuiesc acest cartier au dreptul să-și cunoască istoria. Așa s-a născut ideea proiectului, prin care cetățenii sunt invitați pe 2, 5, 9 și 13 august, de la ora 21, la tot atâtea proiecții cinematografice, precedate de un scurt-metraj cu istoria Mausoleulului. Pe de altă parte, Mausoleul este înconjurat de un parc generos, pe care cetățenii îl au la dispoziție pentru recreere, nu însă pentru distracții, nici pistă pentru ciclism, deoarece este un parc în mijlocul căruia se află criptele cu osemintele eroilor. Vă așteptăm să aflați povestea Mausoleului Eroilor din Focșani Sud și a cartierului născut în jurul acestui memorial!

„Ceramica de Irești pe înțelesul copiilor”

Atelier-școală la Muzeul Satului Vrâncean

„Ceramica de Irești pe înțelesul copiilor”

 

Pentru a promova ceramica de Irești, Consiliul Județean Vrancea organizează, prin Muzeul Vrancei, un atelier-școală de inițiere în tehnicile olăritului.

Dată eveniment: 28-31 iulie 2022

Programul va fi următorul:
Joi, 28 iulie, 13:00 - 16:00
Vineri, 29 iulie, 14:00 - 18:00
Sâmbătă, 30 iulie, 14:00 - 18:00
Duminică, 31 iulie, 12:00 - 14:00

Înscrierile încep joi, 21 iulie, ora 10:00 și se încheie, miercuri, 27 iulie, ora 14:00.

Înscrierile se fac la secretariatul instituției, la nr. de telefon 0237.222890

Pot participa elevi cu vârsta cuprinsă între 7 și 15 ani.
Vă așteptăm cu drag!

Zilele portului popular vrâncean

Zilele Portului Popular Vrâncean
Ediția a II-a

Dată eveniment: 16 și 17 iulie

În clădirea Universității, sâmbătă și duminică, între orele 10-18
Intrarea este gratuită.

 

Comunicat de presă 10 iunie 2022

Consiliul Județean Vrancea organizează prin Muzeul Vrancei, în perioada 16-17 iulie 2022, a doua ediție a Zilelor Portului Popular Vrâncean. Ediția din acest an se desfășoară sub semnul unionismului, în parteneriat cu Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală al Republicii Moldova, pentru a pune în valoare istoria, limba și tradițiile comune ale comunităților care trăiesc de o parte și de alta a Prutului. Manifestarea face parte din seria de evenimente de promovare a costumului popular vrâncean și de susținere a dosarului comun „Arta cămășii cu altiță – element de identitate culturală în România și Republica Moldova”, pentru înscrierea în patrimoniul UNESCO. Vor fi expuse: costume populare vrâncene; 300 de bete și brâie din patrimoniul Vrancei; cămăși vrâncene realizate de „Șezătoare” București, „Șezătoare” Focșani, „Șezătoare” Vidra, „Șezătoare” Jitia, „Șezătoare” Vintileasca și „Șezătoare” Soveja. Vor participa invitați de la „Șezătoare” Galați, „Poveștile iei” din Brăila, „Șezătoare” Basarabia, „Șezătoare” Cluj, „Șezătoare” Alba și membri ai fenomenului „Șezătoare” din Avrig și Bacău.

Iată programul:

Sâmbătă, 16 iulie

Ora 11:00 UNIVERSITATEA DIN FOCȘANI

Deschiderea oficială / Vernisarea expoziției

Lansare de carte: VARVARA BUZILĂ, Retorică vestimentară. Cămașa cu altiță. Prezintă: PETRU VICOL, directorul Muzeului Național de Etnografie și Istorie Naturală al Republicii Moldova și ANDREI PROHIN, secretarul științific al instituției

Ora 16:00 SECȚIA DE ETNOGRAFIE - PETREȘTI

Atelier de țesut bete și brâie

Coordonatori: MĂGDĂLINA MIRON și NELU DUMITRESCU

Moment folcloric vrâncean

Duminică, 17 iulie

PERIPLU ISIHAST ÎN ȚARA VRANCEI

ÎNTÂLNIRE CU ISTORIA VRANCEI ARHAICE

Ora 10:00 SCHITUL VALEA NEAGRĂ

Serviciu religios la Biserica Adormirea Maicii Domnului   

Vizitarea Colecției „Preotul Maftei din Spinești”

Ora 12:00 NĂRUJA

Memento: 90 de ani de la ridicarea Crucii de piatră în 1932, închinate vrâncenilor care au dus „Marele proces al Vrancei”, la inițiativa notarului Simion Hârnea

Moment folcloric nărujean la Căminul Cultural „Popa Șerban”, îndrumător ADRIANA BRATIE

Vă așteptăm la Universitatea din Focșani, pe 16 și 17 iulie, între orele 10-18, să admirați  costumele populare vrâncene! Intrarea gratuită.

Aniversarea a 160 de ani de la unificarea Focșanilor Moldovei cu Focșanii Munteniei

Aniversarea a 160 de ani de la unificarea Focșanilor Moldovei cu Focșanii Munteniei

Dată eveniment: Miercuri, 6 iulie, ora 11

 

Aniversarea a 160 de ani de la unificarea Focșanilor Moldovei cu Focșanii Munteniei.

Vernisajul expoziției de documente inedite din istoria Focșanilor, broșuri, cărți poștale și fotografii.

Memorialul Vrâncean de la Vidra, ,,Poarta Vrancei”

Memorialul Vrâncean de la Vidra, ,,Poarta Vrancei” – Dezvelirea a patru busturi: Simion Mehedinți, Valeriu D. Cotea, Ion Diaconu și Vasile N. Taftă

Dată eveniment: 4 iunie 2022

Comunicat de presă 2 iunie 2022

Muzeul Vrancei, sub egida Consiliului Județean Vrancea, vă invită sâmbătă, 4 iunie 2022, orele 12:30, la inaugurarea Memorialului Țării Vrancei din Comuna Vidra. Memorialul desăvârșește proiectul prin care a fost amenajat în clădirea fostei Școli publice din Ocolul Vrancei, Muzeul Țării Vrancei, deschis pe 19 septembrie 2021.

Născut la inițiativa Asociației „Simion Mehedinți”, în parteneriat cu Consiliul Județean Vrancea, Muzeul Vrancei și Primăria Vidra, Memorialul a fost realizat cu sprijinul substanțial al donatorilor din județ, dar și din țară.

Acesta pune în valoare numele a patru personalități reprezentative pentru cultura și civilizația de la Carpații de Curbură: SIMION MEHEDINȚI din Soveja, VALERIU D. COTEA din Căliman, ION DIACONU din Spinești și VASILE N. TAFTĂ din Negrilești. Momentul inaugural este unul simbolic, având loc cu ocazia Conferinței Naționale a Profesorilor de Geografie din România, care se desfășoară în aceste zile în Vrancea, prilej ca geografii din toate județele să descopere tezaurul spiritual al Vrancei istorice.

Școala de vară la Muzeul Vrancei

Perioadă desfașurare: 11 iulie - 19 august 2022

  • 11-15 iulie 2022 - Muzeul Unirii

Înscrieri în perioada 13-30 iunie 2022
Tel: 0237 210 08
Email: muzeulunirii@muzeulvrancei.ro

  • 19-22 iulie 2022 - Secția de Științe Naturale ale Naturii

Înscrieri în perioada 13-30 iunie 2022
Tel: 0237 222 890
Email: naturale@muzeulvrancei.ro

  • 25 iulie - 5 august 2022 - Muzeul Satului Vrâncean (Secția de Etnografie din Crângul Petrești)

Înscrieri în perioada 13-30 iunie 2022
Tel: 0741 209 607 / 0237 618 005
Email: etnografie@muzeulvrancei.ro

  • 8-12 august 2022 - Mausoleul Eroilor Focșani

Înscrieri în perioada 13-30 iunie 2022
Tel: 0786 527 933
Email: istorie@muzeulvrancei.ro

  • 6-19 august 2022 - Muzeul Memorial "Al. Vlahuță"

Înscrieri în perioada 13-30 iunie 2022
Tel: 0743 118 917 / 0237 255 386

Tur cultural de Noaptea Muzeelor la Muzeul Vrancei

Tur cultural de Noaptea Muzeelor la Muzeul Vrancei

Tururi ghidate, Expoziții Temporare, Filme Documentare, Momente Muzicale
Dată eveniment: Sâmbătă, 14 mai, între orele 16:00 și 22:00

COMUNICAT DE PRESĂ (11 mai 2022)

Muzeul Vrancei vă invită sâmbătă, 14 mai 2022, la „Noaptea Muzeelor”. Toate cele 10 obiective muzeale funcționale vor fi deschise. Între orele 16:00 și 22:00 se vor desfășura mai multe evenimente culturale, după cum urmează: a) la 16:30, la Muzeul Memorial „Alexandru Vlahuță”, din Dragosloveni, elevii Școlilor Gimnaziale „Duiliu Zamfirescu” din Dumbrăveni și „Alexandru Vlahuță” din Gugești, în parteneriat cu Biblioteca Comunală Gugești și Parohiile Gugești I și Dragosloveni, vor susține un moment muzical; b) la 19:30, la Secția de Științe ale Naturii, în parteneriat cu Asociația Natura 2000, se va proiecta filmul documentar „Tainele pădurii”, având loc și vernisajul expoziției de fotografie „Interacțiuni ecologice – păsări și arbori”; c) la Muzeul Unirii sunt deschise expoziția temporară de monede „Argentum Dacorum. Politică și comerț la Curbura Carpaților (sec.III î.Hr. – III d.Hr.)”, în parteneriat cu Institutul de Arheologie din cadrul Academiei Române – Filiala Iași; expoziția foto - documentară itinerantă „1940. Sub semnul ultimatumului, dictatului și cedării", în parteneriat cu Biblioteca Județeană „Duiliu Zamfirescu” Vrancea, Biblioteca Centrală Universitară din Iași, Facultatea de Istorie din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza" din Iași și expoziția permanentă a Muzeului Unirii; d) la Mausoleul Eroilor din Focșani este deschisă expoziția temporară „Arta pe front: reprezentări artistice ale Războiului pentru Întregirea Neamului (1916-1919)”, care va fi vizitată de elevii de la Direcția Județeană pentru Sport Vrancea - Centrul de Tineret, Colegiul Național Pedagogic „Spiru Haret”, Colegiul Tehnic „Valeriu D. Cotea”, C.S.E.I. „Elena Doamna”, Colegiul Național „Al.I.Cuza”, Colegiul Tehnic „Edmond Nicolau” și D.G.A.S.P.C. Vrancea; e) la Secția de Etnografie din Petrești (Muzeul Satului Vrâncean) vor fi proiectate filme documentare despre tradițiile și obiceiurile din Vrancea arhaică; f) la Mausoleul Eroilor din Mărășești, la ora 20:30 va fi vernisată expoziția de fotografie cu imagini din orașul Mărășești și de la Mausoleul Eroilor, realizată de voluntarii Asociației Voluntariat pentru Viață din Mărășești; g) la Mausoleul Eroilor din Mărăști, de la ora 19:30 vor fi susținute momente muzicale de elevii Școlii Gimnaziale Răcoasa, coordonați de profesor Nicoleta Loredana Obreja; h) la Mausoleul Eroilor din Soveja, la ora 19:00 va începe un mini-spectacol de cântece interpretate de elevii Școlii Gimnaziale „Simion Mehedinți” Soveja și va fi prezentat un documentar al Fundației „Simion Mehedinți-Miorița”, de către profesorul Constantin Macarie, evenimente culturale realizate în parteneriat cu Primăria Comunei Soveja și Fundația „Simion Mehedinți – Miorița”; i) la Casa Memorială „Ion Roată” din Câmpuri, de la ora 18:00, elevii Școlii Gimnaziale Câmpuri vor oferi un spectacol muzical și vor prezenta un videoclip cu momentele comemorării țăranului Ion Roată, momente realizate sub coordonarea directorului Marius Cojocaru; j) la Muzeul Țării Vrancei din Vidra, la ora 17:30, elevii Școlii Gimnaziale „Valeriu D. Cotea” din localitate vor susține un spectacol de dansuri, cu sprijinul Primăriei Vidra. „Noaptea Muzeelor”, ediția 2022, va fi precedată de un spectacol susținut de artiștii Centrului Cultural Vrancea, la ora 13:00, la Muzeul Memorial „Alexandru Vlahuță” de la Dragosloveni, cu ocazia turului ciclist organizat de Asociațiile „Monumente în Vrancea” și „AlphaMind” Cycling Team.

Muzeul Unirii – Expoziție temporară de monede Argentum Dacorum

Muzeul Unirii. Expoziție temporară de monede Argentum Dacorum.

Politică și comerț la Curbura Carpaților (sec.III î.Hr. – III d.Hr.).
Dată eveniment: 15 aprilie 2022, ora 11

COMUNICAT DE PRESĂ (13 aprilie)

Muzeul Vrancei, sub egida Consiliului Județean Vrancea și Institutul de Arheologie al Academiei Române, Filiala Iași, vă invită la vernisajul expoziției de monede „Argentum Dacorum”. Este vorba de monede romane imperiale și republicane, grecești, celtice și dacice, descoperite pe teritoriul Județului Vrancea. Vor fi expuse monede din „Tezaurul de la Olăreni”, „Tezaurul de la Focșani”, „Tezaurul de la Bordești”, „Tezaurul de la Mănăstioara” și monede din descoperirile întâmplătoare de la Clipicești, Vânători, Focșani, Coroteni, Irești, Odobasca, Cândești, Budești, Poiana Cristei, Repedea și Panciu. Vizitatorii au ocazia să admire monede care acoperă șase secole de politică și comerț la Curbura Carpaților, o expoziție care pune în valoare patrimoniul numismatic al Muzeului Vrancei. Vor susține intervenții arheologii Ștefan Honcu, Lucian Munteanu, Andrei Baltag și Mădălina Stănescu. Vernisajul va avea loc, vineri 15 aprilie, la ora 12, la Muzeul Unirii. Expoziția va fi deschisă până pe 30 iunie 2022 și va putea fi vizitată de marți până duminică, între orele 9 - 16.
Vă așteptăm cu drag!

Muzeul Unirii – Întâlnire cu istoricul Armand Goșu

 

 

Lansare de carte. Despre anexarea Moldovei de peste Prut în 1812 și tentațiile expansioniste ale Rusiei de ieri și de azi.

Muzeul Unirii: Întâlnire cu istoricul Armand Goșu

Dată eveniment: 8 aprilie 2022, ora 12:00

Mausoleul Eroilor Focșani – Arta pe front

 

 

Mausoleul Eroilor Focșani –

Expoziție temporară Arta pe front: reprezentări artistice ale Războiului pentru Întregirea Neamului (1916 – 1919)

 

Perioadă eveniment: Vineri, 1 aprilie 2022, 11:00

Muzeul Unirii – Lansare de carte

 

 

Lansare de carte la Muzeul Unirii

Istoria Poliției Orașului Focșani

 

Vol. 1 - De la începuturi, până la 23 august 1944

Perioadă eveniment: Vineri, 25 martie 2022, 11:00

Muzeul Unirii – FLORICA HOCIUNG

COMUNICAT DE PRESĂ

Muzeul Vrancei, sub egida Consiliului Județean Vrancea, vă invită sâmbătă, 5 martie 2022, la vernisajul expoziției dedicate sculptorului focșănean FLORICA HOCIUNG (1913-1988), prin intermediul arhivei fotografice a colecționarului Daniel Ungureanu. 

Născută la Focșani pe 5 martie 1913, Florica Hociung a studiat la Academia de Arte Frumoase din București, clasa profesorului Oscar Han. Este autoarea a numeroase compoziții, portrete și busturi dedicate unor personalități din domeniile istoriei, științei și culturii: Constantin D. Aricescu, Victor Ion Popa, George Enescu, Victor Eftimiu.

Vernisată de ziua nașterii artistei, expoziția cuprinde fotografii care urmăresc etapele vieții și activității sculptorului focșănean. Cum au fost descoperite aceste fotografii într-o cutie de vechituri, aparent fără valoare, ține de pasiunea colecționarilor, care salvează in extremis comori împotriva uitării. Despre această poveste și despre viața și activitatea sculptorului focșănean, sâmbătă, la ora 11, la Muzeul Unirii, din Bulevardul Republicii, nr. 30, cu împătimitul colecționar Daniel Ungureanu!

Atelier de confecționat mărțișoare

 

 

Secția de Etnografie din Crângul Petrești –

Atelier de confecționat mărțișoare

 

Perioadă eveniment: 24.02 – 7.03.2022

Expoziție temporară – Păsări răpitoare din România

 

 

Secția de Științe ale Naturii - Expoziție temporară -

Păsări răpitoare din România

 

Perioadă eveniment: 24.02.2022, ora 10:00

24 ianuarie 1859 – Începutul unificării teritoriilor românești

COMUNICAT DE PRESĂ (21.01.2022)

Muzeul Vrancei, sub egida Consiliului Județean Vrancea, vă invită luni, 24 ianuarie 2022, începând cu ora 10:00, la evenimentul „24 ianuarie 1859 – Începutul unificării teritoriilor românești”, manifestare prin care celebrăm Unirea de la 1859, implicarea elitei din Focșanii acelor timpuri în realizarea Unirii și atitudinea pro-unionistă a țărănimii clăcașe, reprezentate prin Ion Roată din Câmpuri.

Vom evoca figurile unioniștilor Costin Stamatin, Stefan Dăscălescu și fiul său Dimitrie Dăscălescu, cu ajutorul unor documente inedite, quasi-necunoscute, aflate în patrimoniul Muzeului Vrancei. În urma Unirii de la 1859, trei ani mai târziu, în 1862, cele două orașe omonime, Focșanii Moldovei și Focșanii Munteniei, s-au unit la rândul lor. De aceea, Focșaniul este Orașul Unirii, mai ales că faimoasa Comisie Centrală, care a armonizat legislația Principatelor, a funcționat la Focșani, între 1859-1862. Din păcate, imobilele în care a funcționat această instituție au fost demolate.

Ultima distrusă a fost Casa Scarlat Bontăș, monument istoric de pe strada Comisia Centrală nr. 72-74, distrusă nu de regimul comunist, ci în zilele noastre, în 2004-2005, de foști activiști comuniști însă, cu avizul Ministerului Culturii. În cadrul aceluiași eveniment vom expune, pe scurt, „aventurile” Muzeului Unirii și importanța acestui obiectiv muzeal, care găzduiește documente valoaroase din epoca Unirii și care ar putea deveni obiectivul turistic nr. 1 din Focșani. Întrucât în pregătirea Unirii de la 1859 presa a avut o poziție determinantă, vom prezenta lucrarea profesorului Liviu-Iulian Roman, „Presa din Moldova și problematica Unirii Principatelor”.

Evenimentul de la Muzeul Unirii se va încheia cu vernisarea expoziției itinerante cu uniforme militare ale Jandarmeriei Române, din perioada 1850-1941. Celebrarea Unirii de la 1859 va continua la orele 14:00, la Casa Memorială „Ion Roată” din Câmpuri, cu participarea Primăriilor din Soveja, Câmpuri, Răcoasa, Vizantea, Străoane, Școala Gimnazială din Câmpuri și implicarea Protoieriei Panciu și a Parohiei din localitate.

Vă așteptăm să sărbătorim începutul unificării teritoriilor românești!

140 de ani de la trecerea în eternitate a țăranului clăcaș Ion Roată

 

 

Casa Memorială „Ion Roată” –

140 de ani de la trecerea în eternitate a țăranului clăcaș Ion Roată

 

Perioadă eveniment: 18.02.2022, ora 13:30

2022 MUZEUL VRANCEI - Toate drepturile rezervate.
Sari la conținut